Despre Cluj

Cluj-Napoca este cel mai mare oraș din România, după București și o veritabilă capitală culturală de talie europeană. Important centru istoric și universitar, Cluj-Napoca reușește să îmbine armonios moștenirea seculară și agitația contemporană.

Iar dacă ajungeți în Cluj-Napoca, vă recomandăm să vă alocați măcar o zi în care să vă bucurați de aerul medieval și să explorați frumusețea arhitectonică a edificiilor istorice.


Piața Unirii

Piața Unirii este unul dintre cele mai importante simboluri ale orașului comoară din inima Transilvaniei. Cu Biserica Sfântul Mihail și grupul statuar Matei Corvin, aflate în mijlocul ei, Piața Unirii din Cluj-Napoca este un obiectiv turistic impresionant, un punct de atracție central și un loc de întâlnire pentru localnici și turiști deopotrivă. Piața Unirii reprezintă și punctul zero al orașului Cluj-Napoca.


Biserica Sfântul Mihail

Biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca este un impresionant monument istoric și religios, martor a numeroase evenimente. Biserica Sfântul Mihail este și unul dintre cele mai reprezentative edificii gotice din România. Construită între secolele XIV-XV, biserica este localizată în actuala Piața Unirii, devenind unul dintre monumentele emblematice ale orașului.


Strada în oglindă

Strada în Oglindă din Cluj-Napoca, pe numele său oficial, strada Iuliu Maniu, este un obiectiv unic în zona Transilvaniei, construită după conceptul modern al Parisului în viziunea arhitectului Hausmann. Strada în Oglindă a fost construită simetric (între Piața Unirii și strada Bolyai), în secolul XIX, în stil eclectic, iar denumirea străzii se datorează celor două clădiri identice de la intrarea dinspre Piața Unirii. 

Grădina botanică „Alexandru Borza”

Grădina Botanică din Cluj-Napoca este o instituție științifică, didactică și educativă, subordonată Universității Babeș-Bolyai. Pe o suprafață de 14 ha și având un teren cu o configurație variată, Grădina Botanică este potrivită pentru creșterea și dezvoltarea plantelor de pe diferite continente. În prezent, Grădina Botanică găzduiește peste 10.000 de categorii specifice.

Teatrul Maghiar de Stat

Funcționând fără întrerupere de la înființarea sa din anul 1792, Teatrul Maghiar de Stat este, totodată, și cea mai veche companie de teatru în limba maghiară, iar începând din anul 2008 este și singurul teatru de limbă maghiară inclus în Uniunea Teatrelor din Europa!


Cetățuia

Cetațuia este o fortificație habsburgică construită între anii 1715 - 1735, după planurile arhitectului militar Giovanni M. Visconti. Cu ziduri sub formă de stea, vechea fortificație cuprindea o redută și un turn, fiind înconjurată de bastioane, iar în exterior era împrejmuită de un val de pământ.


Parcul Central

Parcul Central ,,Simion Bărnuțiu" sau Parcul Mare, așa cum mai este el numit, este o adevarată oază de relaxare pentru clujeni, precum și unul dintre obiectivele turistice aflate, de obicei, pe lista celor care vizitează Clujul. Parcul Central reprezintă unul dintre principalele spații verzi din zona centrală a orașului, acoperind o suprafață de cca. 13 hectare.


Muzeul de artă 

Muzeul de Artă Cluj-Napoca este una dintre cele mai prestigioase instituții muzeale cu profil artistic din România, cu un patrimoniu valoros, ce include artă românească și universală, datată încă din secolul al XV-lea și până în prezent.


Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Înființat în anul 1922, Muzeul Etnografic al Transilvaniei este atât primul muzeu etnografic din România, cât și primul muzeu românesc proiectat pe baza unui program științific. Campaniile de cercetare realizate în 1922-1923 au dus la achiziționarea, ca materiale etnografice, a 1230 de obiecte și la realizarea a 160 de fotografii, acestea constituind în anul 1923 și prima expoziție etnografică permanentă a muzeului.


Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”

Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Cluj este nu doar una dintre cele mai importante biblioteci universitare din România, ci și cea mai mare bibliotecă din Transilvania! B.C.U, cum e știută de clujeni și studenți, deține și un caracter muzeal, datorită profilului său enciclopedic, cultural și știintific, precum și datorită dreptului de depozit legal.


Turnul Croitorilor

În urmă cu peste 500 de ani, Turnul Croitorilor din Cluj era probabil cel mai puternic punct de apărare al Cetății, aflându-se în zona cea mai expusă pericolelor. Purtând numele breslei responsabile inițial cu întreținerea și apărarea sa, Turnul Croitorilor a fost distrus și reconstruit în repetate rânduri.


Casa Matei Corvin

Casa Matei Corvin reprezintă un punct de atracție al orașului Cluj-Napoca, atât datorită faptului că aici, în clădirea de pe strada Matei Corvin, nr. 6 s-a născut regele Matia Corvin, cât și datorită unicității sale arhitecturale. Casa Matei Corvin este unicul palat din Cluj-Napoca, reprezentant al epocii de tranziție de la stilul gotic la stilul renascentist.


Catedrala Ortodoxă

Catedrala Ortodoxă din Cluj este unul dintre cele mai importante edificii religioase din municipiul Cluj-Napoca. A fost construită pe parcursul a zece ani, în perioada 1920-1930, imediat după unirea Transilvaniei cu România.


Piața Muzeului

Piața Muzeului este cea mai veche piață din Cluj, fiind situată în centrul primei incinte fortificate a vechii cetăți. Numită în trecut Piața Mică, acum îndrăgita piață își trage denumirea de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, aflat în capătul vestic al pieței.


Piața Avram Iancu

Una dintre cele mai mari piețe ale Clujului, Piața Avram Iancu era, până în a doua parte a secolului al XIX-lea, câmp de instrucție pentru soldați, devenit pășune, iar apoi târg de vite și de lemne. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, zona a fost regândită, în scopul extinderii civice a orașului.

SUNTEM PREZENȚI PE PLATFORMA CNDIPT - ROCT (Centrala Rețelei Firmelor de Exercițiu/Întreprinderilor Simulate din România)!

 https://www.roct.ro/ 

Creat de Claudiu Chiorean și Iaroi Renata
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți